marți, 9 februarie 2016


SCRISOARE DESCHISA PARLAMENTULUI ROMANIEI



 Doamnelor si domnilor deputati si senatori,
Ne adresam dvs. deoarece constituiti “organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii” (CR, Art. 61, Al. 1).
Dupa cum stiti, Legea nr. 223/2015, a pensiilor militare de stat, la care au lucrat, trei ani si jumatate, specialistii tuturor ministerelor si ai structurilor militare, votata de dvs. si promulgata de Presedinte in iulie 2015, a fost practic desfiintata in mod neconstitutional printr-o ordonanta de urgenta in 30 de articole, strecurata ca … simplu articol (nr. 40) intr-o ordonanta de urgenta fara vreo legatura cu domeniul si absolut necesara, OUG nr. 57/2015 care se referea la salarizarea pe 2016. Procedeul este nu numai ticalos ci si neconstitutional.
Inainte de aplicarea legii, asadar, aceasta a fost desfiintata printr-un articol al unei OUG care ne-a scos pe noi, rezervistii in strada si i-a obligat pe vinovati sa va trimita dvs. textul spre legiferare. Unele organizatii ale rezervistilor mai slabi de inger va roaga déjà sa amendati textul ordonantei in sensul revenirii la procentul de 80% in loc de 65% de luat in calcul asa cum prevedea Legea si al stabilirii plafonului la 100% in loc de 85%. Ticalosii vinovati de incalcarea si pe aceasta cale a Constitutiei, va strecoara déjà amendamente vizand, insa, distrugerea legii cu totul, cum ar fi abrogarea articolelor privind dreptul la pensie anticipata si partial anticipata. Ceea ce inseamna ca toti soldatii si gradatii profesionisti vor fi scosi din sistem la 50 de ani si vor avea drept de pensie doar de la 60 in sus. Ce vor face timp de 10 ani nu se stie! Valabil si pentru generalii, ofiterii, subofiterii si maistrii militari disponibilizati inainte de a inplini 60 de ani. Or, aceasta inseamna INALTA TRADARE, la care sunteti chemati sa deveniti complici prin vot, intrucat intregul Sistem de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala va fi decimat. Numai un idiot va imbratisa cariera militara, de politist sau de “spion” ca sa munceasca si sa moara la tinerete pe salariu minim, prin Afganistan sau aiurea iar la 50 de ani sa primeasca un sut in fund si sa fie dat afara cu speranta, ca daca va supravietui 10 ani va beneficia de o pensie ciuntita. Asta sa fie profilul militarului si politistului NATO?
Matematic vom castiga in justitie, cu grele sacrificii si iarasi dupa numeroase decese. Dar de ce sa ne chinuim din nou alti 5 ani (ca din 2010 pana in 2015) si de ce dvs. sa va asumati, manipulati fiind, oprobiul public, si adversitatea noastra in an electoral?
Va transmitem asadar rugamintea de a respinge prin vot (cu alte cuvinte de a abroga) Art. 40 al OUG nr. 57/2015. Ca argumentatie, va transmitem motivatia facuta de avocatul SCMD, col. (r) Iepure Viorel, in cererea de constatare a neconstitutionalitatii, transmisa Avocatului Poporului.Cu precizarea ca este vorba de acel avocat care a castigat impotriva armatei de juristi ai guvernului Boc la Curtea de Apel Cluj-Napoca, in 2010, procesul pe HG nr. 735/2010 de aplicare a criminalei legi cu caracter retroactiv, intre timp abrogata, Legea nr. 119/2010, va pun la dispozitie demonstratia, profesionist realizata a neconstitutionalitatii Art. 40 din OUG nr. 57/2015.
In speranta unei colaborari apropiate a Societatii civile organizate (SCMD/CNSC) in acest an de foc pentru existenta unei Romanii democrate, 

Cu multumiri anticipate,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Presedintele S.C.M.D.

miercuri, 3 februarie 2016


OUG NR. 57/2015 IN DISCUTIE LA
COMISIA DE APARARE A SENATULUI
In atentia membrilor SCMD si a rezervistilor interesati

Stimati camarazi,

Marti, 2 februarie 2016 la orele 13.00, Comisia de aparare, ordine publica si siguranta nationala a Senatului Romaniei a invitat la discutii, pe tema OUG nr. 57/2015, reprezentanti ai sindicatelor si ONG-urilor din sistem.
Din partea Federatiei Militarilor, domnul gl. (r) Gropan a venit insotit de gl. (r) Virgil Balaceanu si de noii sai colaboratori, fosti sau inca membri SCMD, reprezentand acum ROMIL, domnii col. (r) Tudor Marian,  cpt. cdr. (r) Dumitru Burada si doamna col. (r) Luminita Petrescu. Din partea ANCMRR, s-a prezentat cdor. (r) Constantin Alexandru si el fost membru SCMD. Ne bucura faptul ca SCMD a devenit o pepiniera de cadre bataioase pentru ONG-urile rezervistilor.
Din partea SNPPC a venit domnul vicepresedinte Dumitru Coarna, insotit de domnul Surugiu. Domnia sa a acaparat discutia, sustinand punctul de vedere comun al SNPPC si al Federatiei Militarilor: ordonanta de urgenta e buna dar trebuie amendata la articolele privind pragul care trebuie sa devina 100% si la baza de calcul.
ANCMRR este in continuare de parere ca Legea nr. 223/2015 era proasta si nu putea fi aplicata, OUG nr. 57/2015 fiind foarte favorabila si facand multe reparatii in interesul militarilor. In plus, ANCMRR nu intelege ce cauta politistii in lege, deoarece domniile lor nu au priceput ca Sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala este unic si legea trebuie sa fie una pentru toti.
SCMD si aliatii, au fost reprezentati de Biroul Operativ al sindicatului (domnii col.(r) Mircea Dogaru, gl.fl.aer. (r) Iosif Balan, col. (r) Valeriu Pricina), doamna vicepresedinte col. (r) Caloian Monica si domnul col. (r) Vasile Mihai – din partea Departamentului juridic.
Exprimata de presedinte, pozitia SCMD a fost transanta - solicitam ABROGAREA ART. 40 DIN OUG NR. 57/2015, deoarece:
  • Pentru ca nu se justifica urgenta modificarii unei legi organice abia promulgate, textul unei intregi OUG privind modificarea Legii nr. 223/2015, cu 30 de articole, a fost strecurat ca ... articol (nr. 40) intr-o OUG privind salarizarea pe 2016. Conform materialelor prezentate presedintelui SCMD cu o zi inainte, de catre Secretariatul General al Guvernului, Guvernul nici nu a stiut ca adopta asa ceva;
  • Prin procedeul in cauza, Art. nr. 40 si, prin urmare, OUG nr. 57/2015 incalca Art. 53 Al. 1, Art. 55 Al. 2, Art. 61 Al. 1, Art. 115 Al. 1, 4 si 6, Art. 118 Al. 1 si 3 din Constitutia Romaniei;
  •  Pornita ca „Legea Dobritoiu” in 2012, fapt ce poate fi confirmat de dl. gr. (r) Dobritoiu – membru al Comisiei, Legea botezata „a pensiilor militare de stat” de catre presedintele SCMD, a fost in responsabilitatea domnilor ministrii Mircea Dusa, in anii 2013 si 2014, si gl. (r) Gabriel Oprea, in 2015. Timp de trei ani si jumatate, toti cei prezenti si multi altii, au lucrat la proiect punandu-se de acord pana la virgula. De unde furia modificarii dupa promulgare?
  • Legea a fost votata aproape in unanimitate in Parlament, avand doar 13 abtineri si promulgata de Presedintele Romaniei in iulie 2015, urmand a intra in vigoare in ianuarie 2016. De ce a fost atacata printr-o OUG strecurata in mod ticalos ca articol intr-un alt act, al unui Guvern, care a fost legitimat de Parlament sub conditia respectarii legilor si hotararilor reparatorii initiate de Guvernul precedent?
  • La intrebarile de mai sus, Comisia poate solicita, pentru a afla raspunsul, raportul Curtii de Conturi la ancheta intreprinsa la Ministerul Apararii Nationale in 2011-2012, la cererea SCMD. Este vorba despre anumite fapte comise cu ocazia aplicarii OUG nr. 1/2011, tocmai de catre aceia care se impotrivesc din rasputeri aplicarii legii reparatorii, adica a legii de normalizare a situatiei nr. 223/2015. Ca ministru al Apararii atunci, dl. senator Corneliu Dobritoiu poate lamuri Comisia;
  • Modificarea prin OUG a unei legi organice votata in Parlament si promulgata de Presedinte, constituie o insulta in sine la adresa celor doua institutii. Iata insa ca dupa OUG care loveste legea chiar inainte de intrarea ei in vigoare, acum ne pregatim sa „modificam modificarea”, adica respectiva ordonanta. Unde este seriozitatea institutiilor statului si cand ne vom opri? Solutia este una singura, ABROGAREA ART. 40;
  • Toate legile speciale referitoare la pensii (pentru grefieri, piloti, functioari publici etc.) limiteaza procentajul maxim la 100%, doar pentru militari a fost coborat la 85% iar baza de calcul de la 72-80% la 65%. De ce? Pentru ca ...
  • Guvernul si opinia publica au fost manipulate, ca militarii ar vrea pensii uriase, strecurandu-se la Art. 28 din ... Art. 40 din OUG nr. 57/2015 tot felul de inexistente venituri luate in calcul (gen: norma de hrana, echipamentul etc.) pentru a nu se sesiza faptul ca sunt excluse din venitul brut multe din veniturile reale salariale impozitate;
  • Art. 40 din OUG nr. 57/2015 scade drastic pensiile tuturor celor care vor trece in rezerva de aici inainte si-i loveste, in mod deosebit, pe soldati si gradati, pe piloti, parasutisti, marinari, genisti, subofiteri, maistrii militari, agenti de politie, indiferent de cand au trecut in rezerva, si, in mod ticalos si nemeritat, pe toti cei care au efectuat stagii de pregatire in statele membre NATO sau au participat la misiuni in teatrele de operatii. Pentru a nu mai perpetua haosul si a repara nedreptatile si discriminarile, solutia este una singura, abrogarea Art. 40 si revenirea la Legea nr. 223/2015. Orice definire a venitului brut poate fi facuta prin Ordinul comun de aplicare;
  • Marsavia comisa prin strecurarea anticonstitutionalei ordonante privind pensiile militare, cu cele 30 de articole ale sale, ca Art. 40 in OUG privind salarizarea este deja sursa pentru comiterea altor discriminari la adresa militarilor: eliminarea ilegala a indemnizatiilor de creatie pentru compozitorii, interpretii, artistii plastici, scriitorii si poetii militari si politisti; anularea Normelor privind restituirea banilor din pensii abuziv retinuti pana la 1 octombrie 2013, prin Art. 6 al respectivelor Norme; topirea ilegala si frauduloasa a pensiei suplimentare sau a ordinului „Meritul militar” in baza de calcul a pensiei militare, conform ordonantei.

In finalul discutiilor, SCMD si ANCMRR au sustinut calitatea de pensie separata, similara pensiei private si provenita din contributii benevole, din venituri impozitate a pensiei suplimentare, stabilita a fi „in afara pensie militare de stat” conform Decretului nr. 141/1967 si fixata la 16% din valoarea pensiei militare de stat prin Decretul nr. 232/1986.
Stimati camarazi,
Acestea au fost discutiile si pozitiile exprimate, urmand ca dvs. sa decideti daca adoptati tactica „onorabilitatii” prin acceptarea ticalosiilor celor grav vinovati fata de noi, situatie in care, inteligent manipulati, veti fi obligati sa denigrati si sa insultati SCMD, pentru iluzorii rasplati, sau ramaneti pe linia rezistentei pana la capat impotriva batjocurii la care suntem sistematic supusi ca militari si ca natiune, transformand SCMD, pentru intreaga societate civila romaneasca, in reper al rezistentei nationale. Argumente in favoarea noastra sunt declaratiile primului ministru si ale noului ministru de justitie ca o ordonanta de urgenta nu poate anula prevederile unei legi organice.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

marți, 2 februarie 2016

Sedinta de lucru la MApN, 01.02.2016, orele 18.00 - 20.00

-In atentia tuturor membrilor SCMD-
Luni, 01.02.2016, incepand cu orele 18.00, dl. Ioan Mihnea Motoc, ministrul Apararii Nationale a invitat, in vederea constituirii unui grup de lucru, format din seful SMG, sefii Directiilor centrale si ai Sectiilor de profil, un numar de reprezentanti ai vietii politice si societatii civile cu preocupari in domeniul apararii: consilieri prezidentiali, presedinti si membri ai Comisiilor de specialitate din Parlament, secretari de stat din MAI, reprezentanti ai Serviciilor de informatii si ai structurilor organizatorice ale rezervistilor, recunoscute pentru "REPREZENTATIVITATE SI EXPERTIZA": Federatia Militarilor, ANCMRR si SCMD. Tema a constituit-o, in cadrul alinierii Armatei Romane la practicile NATO, doua proiecte din cele patru proiecte strategice preconizate, vizand: 1) Legea Statutului cadrelor militare si 2) Cresterea calitatii vietii militarilor.
Din partea SCMD, presedintele SCMD a prezentat urmatoarele:

  1. SCMD saluta, la 12 ani de la integrarea in NATO, initiativa de a schimba, in sfarsit, un Statut vechi de 21 de ani si inoperant din 2004, atragand atentia si asupra legislatiei UE in domeniul militar, inclusiv asupra recomandarii Consiliului Europei, nr.1572/2003 privind dreptul organizarii de structuri de tip sindical in Armata;
  2. A propus crearea, dupa model american, a unor structuri de asistenta juridica de specialitate (avocati militari/politisti) pentru apararea intereselor cadrelor militare active si in rezerva, subliniind actiunea nefasta si agresiv-adversa a juristilor din MApN, de pana acum, atat impotriva intereselor MApN cat si, indeosebi, impotriva cadrelor militare in rezerva si in retragere;
  3. A propus, dat fiind ca razboiul se poarta astazi, indeosebi in domeniul imagologic si psihologic, crearea unor structuri de aparare imagologica a intereselor sistemului, SCMD obosind sa raspunda de 6 ani, la atacurile de presa impotriva militarilor si politistilor, fiind in mod paradoxal, el insusi tinta a tot felul de "comisari" si alti acoperiti ai sistemului;
  4. Necesitatea reconsiderarii statututlui personalului civil care actioneaza in aceleasi conditii ca si cadrele militare;
  5. Necesitatea abrogarii OUG 95/2014, care falsifica istoria, aducand grave prejudicii militarilor si revolutionarilor;
  6. Eliminarea fracturii dintre corpul activ al Armatei si rezerva si utilizarea specialistilor acesteia;
  7. SCMD are un numar foarte mare de specialisti autentici, proveniti din Armata, Interne, Servicii, din domeniile operativ, academic si cercetare, foarte multi cu stagii de pregatire in SUA, Canada, Marea Britanie, Olanda, Germania si cu stagii in teatrele de operatii;
  8. Legat de calitatea vietii, SCMD cere in urgenta Legea salarizarii unice, in primul rand in interesul soldatilor si gradatilor profesionisti, care parasesc serviciul militar din cauza salariului mic;
  9. SCMD va sustine la Comisiile de aparare din Parlament neconstitutionalitatea Art. 40, al OUG 57/2015, solicitand abrogarea acestuia si incetarea discriminarii militarilor fata de celelalte categorii cu legi speciale de pensii;
  10. SCMD solicita sprijinul ministrului Apararii, in Guvern, pentru eliminarea discriminarii la care sunt supusi rezervistii militari si politisti, membri ai uniunilor de creatie, prin retragerea indemnizatiei acestora, din cauza confuziei facute la Casa Nationala de Pensii, intre sistemul public de pensii si lege;
  11. SCMD solicita pentru evitarea haosului, o mai buna informare si pregatire a tinerilor pentru situatiile prevazute in Constitutie, cand se ridica suspendarea stagiului militar obligatoriu.
Suplimentar, in calitate de jurist si veteran din teatrele de operatii, dl. Col. (r) Vasile Mihai a propus majorarea duratei misiunilor NATO pentru ofiterii de stat major, de la 6 la 9 luni, cu acordarea unui concediu la mijlocul misiunii, de 10 - 12 zile, iar pentru imbunatatirea pozitiei Romaniei in cadrul aliantei, privind operatiile psihologice, dezvoltarea accelerata a Centrului pentru Operatii Psihologice.
Astazi, 02.02.2016, delegatia SCMD, invitata la lucrarile Comisiei senatoriale de specialitate, va solicita abrogarea, ca neconstitutional, a Art. 40 din OUG 57/2015 (proictul de Lege 665/2015) si lamurirea situatiei pensiei suplimentare introdusa prin Decretul nr. 141/1967 ca fiind "in afara pensiei militare de stat", confiscata practic prin Legea 263/2010 si inclusa in mod nedrept in baza de calcul a pensiei militare de stat, intr-un procentaj de 3%, 6% sau 9%, cand Decretul 232/1986 stabilise deja acest procentaj, separat de pensia militara de stat la 16%.

Honor et Patria! Vae victis!


PRESEDINTELE SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

marți, 26 ianuarie 2016


MULTUMIRI TUTUROR PARTICIPANTILOR

Presedintele S.C.M.D., Biroul Operativ Central si Comitetul Director al S.C.M.D. aduc pe aceasta cale multumiri tuturor participantilor la mitingul desfasurat in Piata Victoriei din Bucuresti, in ziua de 24 ianuarie 2016:
  • membrilor S.C.M.D. din Bucuresti si din toate filialele din tara, participanti, reprezentantului filialelor S.C.M.D. de peste Prut, col. (r) dr. Anatol Munteanu, in mod special Filialei 1, Iasi care si-a coordonat exemplar activitatea cu aceea de la Bucuresti;
  • tuturor asociatilor rezervistilor proveniti din M.Ap.N., M.A.I., S.R.I., alte Servicii, care au venit in numar impresionant in sprijin;
  • rezervistilor neafiliati vreunei organizatii, care au participat din solidaritate;
  • sindicatelor politistilor “UNIPOL”, “DIAMANTUL” si membrilor S.N.P.P.C. sau sindicatelor din penitenciare, prezenti;
  • numerosilor reprezentanti ai Federatiei Nationale “UNIREA”, a pensionarilor civili;
  • Aliantei Nationale Feroviare si Uniunii Sindicatelor din spitalele C.F.R.;
  • Federatiei Nationale a Muncii (minerii);
  • celor doua Sindicate ale revolutionarilor “SRR-decembrie 89” si “Forta Romania”, B.N.R. si celorlalte asociatii ale revolutionarilor venite din toata tara;
  • Sindicatului Tinerilor Profesori;
  • Sindicatului A.L.P.A.B.;
  • F.R.D.D. si celorlalte ONG-uri ale pilotilor, grefierilor, functionarilor publici si luptatorilor pentru democratie, membrii ai C.N.S.C., prezenti;
  •  reprezentantilor Pietii Universitatii;
  • tinerilor patrioti veniti in Piata Victoriei, dupa ora 12, dupa slujba de duminica;
  •  tuturor reprezentantilor fortelor de ordine, pentru ale caror drepturi am luptat si care au fost cu sufletul alaturi de noi.

Fapt interesant, de data aceasta, presa presupusa a fi controlata de gruparea PSD anti Ponta, a trecut evenimentul sub tacere, in timp ce presa “basista” l-a comentat pe larg. Si mai interesant este nu faptul ca autoritatile au transmis catre media, ca am fi fost doar in jur de 1500, ceea ce ar parea normal daca servesc in mod real puterea, ci ca au dezinformat si Guvernul cu aceasta cifra. Ceea ce inseamna ca zilele Guvernului sunt numarate si trebuie sa ne grabim cu satisfacerea revendicarilor. Nu am fost nici 1500 (mai multi de atat am fost la simpla pichetare din 28 decembrie 2015) nici 8000 cum au dat cele mai generoase surse. Daca autoritatile mai adaugau un “0” la numarul enuntat de 1500, s-ar fi apropiat poate de realitatea unui miting reusit in conditiile unui ger naprasnic. Important ramane faptul ca Premierul a anuntat ca va negocia cu noi si, indeosebi, faptul ca s-a votat in unanimitate de catre participanti, reintoarcerea noastra in Piata Victoriei, indiferent de rezultatul negocierilor, in jurul datei de 1 Martie (cu probabilitate pe 6 martie).
Inca odata multumiri tuturor.
Cu stima,
Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 21 ianuarie 2016

joi, 21 ianuarie 2016

IN ATENTIA FILIALEI 1 IASI A S.C.M.D. SI A ALIATILOR CARE VOR PARTICIPA LA MANIFESTAREA DIN 24 IANUARIE DIN LOCALITATE
Doamnelor si domnilor,
Conform informatiilor transmise domnului col. Moraru – presedintele Filialei 1 Iasi a SCMD – in baza celor convenite cu factorii de raspundere locali si la nivel national, presedintele si premierul vor primi delegatia SCMD, care va inmana oficial solicitarile SCMD/CNSC in forma depusa deja la Guvern si inregistrata cu nr. 17/779/19.01.2016. Dupa consumarea acestui moment, va rog intrerupeti actiunea de pichetare si incadrati-va in manifestarile generale dedicate Zilei Unirii, cu profesionalism, astfel incat acestea sa nu fie perturbate in sensul celor intamplate la Chisinau. Cu atat mai mult cu cat evenimentul se leaga strict de Bucuresti, unde, la 24 ianuarie 1859, la orele 11.00, 30000 de bucuresteni si tarani din Ilfov, mobilizati de tribunii N.T. Orasanu si Mircea Malaieru, din ordinul lui I.C.Bratianu, au luat cu asalt zona Mitropoliei, fortand electorii sa-l aleaga pe candidatul natiunii, col. A.I.Cuza, impotriva vointei intregii Europe politice. Da, 24 ianuarie 1859 a fost o zi nu de petreceri, de hore ale Unirii si de flori, ci de lupta, dar numai la Bucuresti, care, din acel moment, a devenit centrul vital, inima intregii romanitati!
Glorificandu-i pe acei inaintasi ai nostri, am solicitat organizarea unui miting cu 30000 de oameni la ora 11.00 in Bucuresti pentru a transmite politicienilor, aplecati spre interese straine, Europei si lumii, ca ne anima aceleasi idealuri de unire statala, unitate nationala dar si de dreptate sociala.
Cu multumiri,
Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) Mircea DOGARU

marți, 19 ianuarie 2016

Catre domnul Prim Ministru Dacian CIOLOS


SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
                              (S.C.M.D.)
Adresa: Bucuresti, Str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, cod postal 013152,
E-mail sindicatulmilitarilor@gmail.com Tel. 0736600961
Site http://sindicatulcmd.blogspot.com      Fax  0314379581  
Cod fiscal 26096263 Cont BRD RO41BRDE441SV79262374410
Nr. 37/19.01.2016

                                                                                                      
                                    Catre,
GUVERNUL ROMANIEI

In atentia:       Domnului Prim Ministru Dacian CIOLOS

Domnule Prim Ministru,
Va informam asupra revendicarilor care vor fi prezentate Guvernului spre solutionare, cu ocazia mitingurilor din 24 ianuarie, din Bucuresti (Piata Victoriei) si Iasi (Prefectura), organizate de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, pentru Consiliul National al Societatii Civile, in forma la care s-a ajuns, in urma discutiilor purtate cu reprezentanti ai Guvernului, la Secretaritul General, din 20 decembrie 2015 si pana astazi:
  1. Anularea de catre Guvern, prin ordonanta de urgenta a art. 40 din OUG nr. 57/2015, urmand ca definirea venitului brut ca baza de calcul pentru pensiile militare de stat sa se faca in cuprinsul Ordinului comun de aplicare;
  2. La deschiderea noii sesiuni parlamentare, Guvernul sa solicite Parlamentului, spre analiza si avizare, proiectul Legii unice a salarizarii, care va intra in procedura de urgenta in Parlament, pana la sfarsitul acestei prime sesiuni;
  3. Instituirea salariului minim pe economie sa se faca prin Hotarare de Guvern, pana la 01.03.2016;
  4. Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice sa initieze un nou proiect al Legii pensiilor, care sa faca distinctiile necesare din punctul de vedere al statutului juridic, intre pensii, ajutoare  sociale, rente si indemnizatii, cu luarea in calcul, pentru pensii, a procentului de 45 % din salariul mediu brut pe economie;
  5. A 13-a pensie, hotarata de precedentul Guvern pentru decembrie 2015, sa fie acordata in aprilie 2016, doar pensionarilor cu pensii al caror cuantum se situeaza sub valoare salariului minim pe economie;
  6. Anularea prin OUG sau retragerea avizului dat catre Camera Deputatilor, a OUG nr. 95/2014 si repunerea in plata a beneficiarilor, conform Legii nr. 341/2004, in procentajul legal stabilit.
            In plus, fata de aceste solicitari de natura legislativa, asupra carora dorim sa cadem de acord cu dvs. prin incheierea unui Protocol, dorim sa va atragem atentia si asupra unor aspecte legate de interpretarea eronata a legilor de catre functionari de stat si reprezentanti ai Guvernului, cum ar fi anularea de catre Casa Nationala de Pensii, a indemnizatiilor de creatie, pentru autorii proveniti din Sistemul de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala, pe falsa motivatie ca acesti pensionari nu apartin de sistemul public de pensii.
            De asemenea, solicitam eliminarea Art. 6 din Proiectul de HG privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor Art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat si infiintarea unei Comisii de control pentru verificarea activitatii Secretariatului de stat pentru revolutionari, initiatorul OUG  nr. 95/2014.

Cu stima,
p. Consiliul National al Societatii Civile (CNSC),
Col. (r) dr. DOGARU MIRCEA, Presedintele SCMD
Dan HAZAPARU, Presedintele Fundatiei Romane pentru Democratie prin Drept (FRDD)

vineri, 15 ianuarie 2016

ADUNAREA GENERALA LUNA IANUARIE 2016

 BIROUL OPERATIV AL FILIALEI 1 BOTOSANI   a SCMD

 CONVOACA  ADUNAREA  GENERALA

  pentru ziua de Luni  18.01.2016, ora 11.00

Ordinea de zi 

  1. Implicatii ale OUG 57/2015  privind modificarea  Legii pensiilor militare de stat
 2. Masuri pentru participarea la Demonstratia din 24 Ianuarie 2016 la BUCURESTI 

Biroul Operativ al Filialei