joi, 19 martie 2015

PRELUARE DE PE BLOGUL DOAMNEI DEPUTAT LILIANA MINCA

Astazi, 18.03.2015, începând cu ora 12.00, am sustinut o conferinta de presa in Camera Deputatilor.
Au participat initiatorii prounerii legislative pentru LEGEA PENSIILOR MILITARE DE SAT - domnul deputat Stefan Petru DALCA - Prededintele Comisiei pentru Egalitate de Sanse pentru Femei si Barbati 
si 
reprezentanții Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate - domnul Col(r) Mircea DOGARU - Presedinte SCMD si domnul Col(r) Valeriu PRICINA





MII DE MULTUMIRI DOAMNA DEPUTAT !!! SUNTEM MANDRI CA NE REPREZENTATI CU CINSTE IN PARLAMENTUL ROMANIEI !!!


Presedintele Filialei 1 Botosani a SCMD 
Col (r) Mircea Coamaneci

INITIATIVA SCMD


Scrisoare deschisa parlamentarilor Romaniei

Subiect: Proiectul Legii pensiilor militare de stat

Doamnelor si domnilor deputati si senatori,
Ne adresam dvs. deoarece, pe de o parte, Parlamentul este, constitutional, unicul reprezentant al poporului, iar pe de alta parte pentru ca actualul spectacol procuratorial risca sa lase Guvernul fara membri si partidele fara conducere.
Categorie socio-profesionala aparte, dintotdeauna in Romania moderna, cu legi specifice pentru atributii si privatiuni specifice, militarii si politistii au avut cel mai mult de suferit in urma haosului legislativ produs in sistemul de pensii de Guvernarea Basescu-Boc. Ni s-a inventat o inexistenta contributie la Casa Nationala de Pensii, noi contribuind in propriul sistem, am fost asimilati ca rezervisti, in mod aberant asistatilor social, iar haosul generator de grave discriminari intre noi, continua. Suntem la ora actuala, sub incidenta a zece legi contradictorii, care adancesc an de an discriminarea. Este motivul pentru care luptam pentru uniformizarea legislativa si revenirea la normalitate, printr-un Proiect al Legii pensiilor militare de stat.
Elaborat in cursul anului 2012, printr-un efort comun al specialistilor structurilor active din Armata, Interne si servicii, dar si din sindicate si ONG-uri, acesta a fost tergiversat din ratiuni politicianiste, de diversi responsabili ai Guvernelor Ponta, pana la inceputul anului in curs, cand, din inititiva ministrilor de resort si a secretarilor de stat, inclusiv din ministerele Muncii si Finantelor, definitivarea proiectului a fost efectuata in comun de reprezentantii celor doua componente ale sistemului - cea activa si cea in rezerva. Din punctul dvs. de interes, luand in calcul activii, rezervistii si familiile lor, actualul proiect rezolva, fara a aduce atingere bugetului, problemele la circa 1 milion de votanti stabili.
Pe data de 12 februarie a.c., proiectul trebuia sa se intoarca la Comisia de munca a Camerei Deputatilor, unde, avand toate avizele, urma sa fie introdus la dezbateri. Nu a ajuns iar presedintele acestei Comisii a fost schimbat. Drept urmare, vi-l trimitem direct, atentionand ca a fost unul dintre proiectele societatii civile cu influenta decisiva asupra rezultatului alegerilor din 2012, dar si a celor din noiembrie 2014. Celelalte, sustinute de societatea civila, vi le vom semnala la momentul oportun, cu accent pe aberanta OUG 95/2014 care ii discrimineaza din nou pe militari, proclamand revolutia incheiata pe 22 dec. 1989 la orele 12.00.
Asigurandu-va de dorinta noastra sincera de a coopera in interesul Romaniei cu toti politicienii responsabili, va transmitem rugamintea, inclusiv in numele tuturor camarazilor decedati intre timp, de a sprijini acest act de normalitate si de dreptate istorica, asumandu-vi-l ca initiativa legislativa, indiferent de culoarea dvs. politica, in scopul dezbaterii cu celeritate.
Va prezentam:

  1. Proiectul Legii pensiilor militare de stat.
  2. Expunere de motive propusa de SCMD.
Cu multumiri anticipate,

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 15 ianuarie 2015

INFORMARE - - IN ATENTIA TUTUROR MEMBRILOR SCMD SI NU NUMAI -



Astazi, 13.01.2015, intre orele 10.30-12.30, s-au purtat discutiile la Guvern pe tema uniformizarii legislatiei militare privind situatia militarilor activi, in rezerva si in retragere.
Au fost prezenti dl. Viceprim-ministru, 3 ministri, 10 secretari de stat din ministerele de resort, reprezentantii structurilor juridice din ministerele si structurile militare, presedintii sindicatelor din MAI, SCMD, iar din partea ONG-urilor presedintele ANCMRR.
S-a cazut de acord asupra necesitatii uniformizarii legislative cu privire la pensiile militare de stat, pe proiectul din 2012, in comun elaborat, avandu-se in vedere principiul pastrarii drepturilor patrimoniale legal dobandite, dar si eliminarea tuturor discrepantelor si discriminarilor din sistem.
SCMD a sustinut necesitatea eliminarii discrepantelor in privinta aplicarii hotararilor de Guvern pe grupele de munca, abrogarea intregii legislatii, inclusiv a Legii 241/2013, pentru acordarea echitabila a indexarilor, drepturilor legitime la pensie militara pentru militarii angajati pe baza de contract si pentru categoriile cu misiuni speciale, detasati in economie (ex. "SOIMII"), ale celor care au fost in teatrele de operatii, etc.
S-a solicitat introducerea in preambulul legii, ca argument, a Directivei 41/2003 a CE a UE si explicarea faptului ca rezervistii, avand obligatii militare pana la varsta trecerii in retragere nu primesc practic pensie ci solda de rezervist. Prin urmare, obligatiile militare continuand, acesta este argumentul forte al introducerii ACTUALIZARII tuturor pensiilor (sa nu se mai sperie unii ca ii privim cu alti ochi pe cei care au implinit 65 de ani) cu cresterile salariale ale activilor, pe functiile echivalente celor avute. Tot SCMD, sustinut de toate sindicatele din MAI, a propus si obtinut urgentarea procesului, astfel ca proiectul sa-si urmeze cursul legislativ firesc in Parlament, odata cu deschiderea noii sesiuni.
La discutia finala, care va avea loc la inceputul saptamanii viitoare, va fi prezentat punctul de vedere al Departamentului Juridic al SCMD privind propunerile legislative de mai sus. Rugamintea pe care v-o transmitem tuturor, in conditiile in care toti cei prezenti au cazut de acord sa se elimine orice discriminare in interiorul sistemului - Guvernul manifestand, de data aceasta, o disponibilitate reala in acest sens, este sa incetam orice dat cu parerea in necunostinta de cauza sau dupa interes propriu, in spatiul public, daca dorim uniformizarea legislativa in ceea ce priveste natura juridica si specificul pensiilor militare de stat.
Honor et Patria! Vae victis!

miercuri, 12 noiembrie 2014

UN VOT PENTRU ROMANIA ... VOTUL ANTI-IOHANNIS !

Pentru SUA, Romania prezinta un interes exclusiv militar-strategic. Pentru noul parteneriat ruso-germano-israelian, Romania inseamna petrol, gaze, teren agricol, apa, loc de refugiu si oportunitati, fara limitari legale, de afaceri. Cu, evident, conditia ca americanii sa fie alungati de aici. Aceasta este miza reala a alegerilor din 16 noiembrie 2014! Iar obiectivul nu-l mai reprezinta imposibila victorie in alegeri a clonei basiste Iohannis ci anularea alegerilor!
Complici pana la dezmembrarea Romaniei, de frica raspunderii penale, basistii au la dispozitie ca instrumente constitutionale declararea starii de necesitate, a mobilizarii partiale sau generale si nevalidarea alegerilor ca urmare a pretinsei fraude electorale sau incompatibilitatii lui Iohannis. Si le vor utiliza pe toate, daca li se va permite! Miza votului nostru de duminica, 16 noiembrie, nu este asadar victoria lui Ponta cu bâlbâielile lui politice, cu promisiunile partial onorate, cu jumatatile sale de masura si nefasta“coabitare”. Pentru ca presedintii astazi sunt si maine devin Istorie, dar Tara trebuie sa rămână! Miza este Romania in integralitatea sa teritoriala!
Miroase a decembrie 1989! Nu mai avem 57.000 de profesionisti OMON si SPETZNATZ pe teritoriu, restul pana la 100.000 apartinand altor servicii, NATO sau Varsovia. Avem doar circa 22.000, restul pana la 35.000 apartinand altora, mai putin SUA. Dar este suficient pentru ca nu mai avem capacitatea de aparare din 1989. Au avut grija basistii sa reduca armata, internele si serviciile la ultima expresie. Si nu mai avem in prim plan un iredentist ungur dovedit, in fruntea “revolutiei” care ni se pregateste. Laszlo Tokes este in planul doi. In prim plan straluceste gangavind basist, sasul Iohannis, cel care a instrainat cladirile si pamanturile sibienilor catre mostenitorii Waffen SS! Iar in ordinea mult doritei dezmembrari a Romaniei, defuncta Transilvanie nu mai este varful de lance. Harazita lui Charles–Fara-de-Tara, beneficiarul lichidarii printesei inimilor, Transilvania va fi victima colaterala in ordinea fireasca a dezmembrarii declansata de …”Republica Banat”. Cu extremistii unguri la remorca, agentii germani si quislingii romani incearca sa incendieze mai intai principalele orase romanesti care au minoritati germanofone. Cele cu minoritati unguresti se vor alatura ca “bonus”. Vor sa ne umple de "maidane". “Republica Banat” si “Autonomia Transilvaniei” vor fi lozincile care nu au nici o legatura cu subiectul – alegerile prezidentiale si viitorul Romaniei.
Pentru ca planul sa reuseasca, politicienii romani si serviciile au fost pacalite cu diversiunea votului romanilor din Diaspora. Firesc, deoarece in 2009, desi i-a furat lui Geoana peste 1 milion de voturi, Basescu nu a putut fi “reuns” decat prin diversiunea “Diaspora” – un votant la 13 secunde! Infestati de propaganda macovee, fratii nostrii din afara, nu se intreaba cat de moral este sa ne decida noua soarta printr-un vot ale carui consecinte ei nu le suporta! Au facut-o in 2009, consecinta fiind zeci de mii de romani lichidati de legile basiste si 4 ani de lupta in strada. Si o vor mai face pentru ca sunt total dezinformati, manipulati, si au uitat intelepciunea stramosilor care ne-au atentionat ca “drumul spre iad este pavat cu intentii bune!”
Poate sa faca minuni organizatorice si risipa de talent diplomatic, Teodor Melescanu, candidatul societatii civile si speranta Alternativei Nationale … jocul operativ este in plina desfasurare! Banii curg, agitatorii sunt din ce in ce mai violenti, la Timisoara, Resita, Brasov, Cluj etc. iar regizorii vor aprinde fitilul maine seara, 12 noiembrie, cu speranta escaladarii maxime in zilele de joi si vineri. Se mizeaza pe saracirea, disperarea si nemultumirea generala a populatiei, dezgustata de prestatiile clasei politice si pe facilitatea manipularii in conditiile dezinformarii profesioniste si ale stimularii spiritului de turma. Se vrea ca centrele oraselor sa aminteasca de decembrie ’89. Este posibil ca aprox. 5.000 de profesionisti sa actioneze la Gheorghieni, Targul Secuiesc, Odorhei etc., in frunte cu specialistii KEOD, astfel incat Basescu ori va declara stare de necesitate, ori, daca jandarmii isi fac datoria, va obtine anularea alegerilor sub impactul emotional al imaginilor unui vot printre baionete si scuturi, difuzate in toata lumea.
In lumina celor de mai sus, pentru ca prioritar este sa mai avem o Tara numita Romania, transmit rugamintea nu numai membrilor SCMD ci si tuturor rezervistilor, nu numai aliatilor nostrii din CNSC ci si tuturor romanilor care mai au mintea intreaga, fie ca traiesc in Tara fie in afara, sa nu dea curs nici unei provocari, nici unei chemari si sa nu iasa in strada pana duminica 16 noiembrie. Pentru ca am mai fost pacaliti odata in numele “Libertatii” si dupa ce ne-au distrus si furat totul, ne-au dat o “Democratie” de n-o putem duce nici astazi. Iar duminica 16 noiembrie, facand abstractie de sentimentele si resentimentele fata de candidatul Ponta, sa voteze pentru Romania. VOTUL ANTI-IOHANNIS ESTE UN VOT PENTRU ROMANIA! Altfel regretele vor fi tardive!

Presedintele S.C.M.D
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Istoric militar

Ministru Mircea Duşa s-a întâlnit cu rezerviştii militari din Constanţa

În sala mică a Casei de Cultură a Sidicatelor din Constanţa, din iniţiativa  parlamentarilor P.S.D., a vut loc o întâlnire a cadrelor în rezervă şi retragere, cu ministrul Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa. Au participat membri ai următoarelor asociaţii: Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din M.Ap.N, Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” , Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere “Roland Pârlogeanu” Clubul Amiralilor,Liga Maiştrilor din Marina Militară, A.R.P.I.A., Liga Militarilor Profesionişti şi  Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă din MAI. Au fost prezenţi rezervişti din Constanţa , Mangalia, Medgidia, Mihail Kogălniceanu, Topraisar şi Techirghiol.
Pe timpul întâlnirii, fără nicio reţinere, rezerviştii militari au adus la cunoştinţa ministrului Apărării Naţionale principalele probleme cu care se confruntă:
  • Discriminarea apărută în urma apariţiei Legii 241/2013, prin care un număr însemnat de pensionari militari au pensiile îngheţate şi nu au primit sumele care le-au fost reţinute abuziv în perioada 2012-2013;
  • Aplicarea discriminatorie a grupelor de muncă;
  • Nepunerea în aplicare  de către M.Ap.N. a hotărârilor definitive şi irevocabile a Curţilor de Apel;
  • Amânarea aprobării Legii pensiilor militare, care obligatoriu să cuprindă actualiazarea pensiilor militare odată cu creşterea soldelor militarilor activi;
  • Neadoptarea Legii rezervistului voluntar, care ar permite utilizarea unui număr important de rezervişti conform înaltei pregătiri profesinale anterioare;
  • Încălcarea dreptului la asistenţă medicală gratuită a  tuturor militarilor rezervişti;
  • Neasgurarea în ciuda promisiunilor făcute a unor sedii pentru filialele S.C.M.D. la Cercurile Militare sau în alte spaţii excedentare ale M.Ap.N.
În finalul întâlnirii domnul Mircea Duşa a făcut următoarele precizări:
  • ·         Legea pensiilor militare se află la ministerul Apărării Naţionale, unde specialiştii ministerului verifică ca din punct de vedere juridic în conţinutul legii să nu se strecoare  prevederi care să  dezavantajeze vreo categorie de militari rezervişti. Legea va pleca într-un termen rezonabil(n.a.  - sperăm cât mai scurt) spre aprobarea Parlamentului. Legea se doreşte a corespunde pe termen cât mai lung  necesităţilor pensionarilor militari dar şi să asigure o perspectivă optimistă  tuturor categoriilor de militari activi;
  • ·         Legea Pensiilor militare va apare la pachet cu Legea Statutului cadrelor militare, pentru a se elimina orice neconcordanţe între  prevederile acestora;
  • ·         Legea rezerviştilor voluntari urmează să fie trimisă la Senat spre aprobare, urmând ca la această cameră să sufere unele modificări care să asigure viabilitate sistemului naţional de apărare;
  • ·         Se fac eforturi deosebite pentru a se asigura o finanţare superioară a ministerului, astfel încât să se asigure fonduri care să permită un grad de  operativitate cât mai ridicat al  tehnicii existente şi,  pe cât posibil , achiziţionarea  unor categorii de armament şi tehnică de luptă noi.
Cei care am participat la această adunare sperăm că toate aspectele ridicate de noi vor fi în atenţia ministrului  Apărării Naţionale  şi că promisiunile domnului Mircea Duşa vor fi respectate, în acest mod  această adunare dovedindu-se a fi o întâlnire utilă şi nu una de campanie electorală.
 Col.(r) Remus Macovei