Istoria ultimilor douăzeci şi unu de ani nu reprezintă decât un şir de suferinţe, de luptă pentru putere , de sărăcie şi dezbinare, de drame individuale şi colective, de pretenţii absurde ale unei libertăţi nelimitate, de cedare şi umilinţă în faţa străinilor. Fără să înţelegem rostul acestor abateri serioase care ne-au conferit ultimul podium european, încercăm să schimbăm decorul social prin ridicarea speranţei îngenunchiate a românilor şi să ne influenţăm destinul prin apariţii bizare pe sticla televizoarelor . Confruntaţi cu “invazii doctrinare externe” demobilizatoare şi cu ameninţări asumate pe timp de noapte, se pare că noi românii, sub patronajul politic portocaliu, am pierdut cheia destinului eroic, plasându-ne în istorie “de pe culmile progresului” , pe “culmile disperării”. Suntem percepuţi atât de prieteni cât şi de duşmani, drept oameni supuşi, primitori şi blânzi, lipsiţi de capacitatea identificării unor soluţii care să dea o rezolvare problemelor şi dezideratelor noastre. Se pare că primul deceniu din secolului al XXI-lea a fost irosit ca să nu spun, ratat. În “Schimbarea la faţă a României” Emil Cioran spunea” . „Toate revolutiile s-au fãcut în numele mizeriei si împotriva ei”. Revoluţia românilor, din Decembrie1989, nu a reuşit până în prezent, să stopeze evoluţia mizeriei (înţelegând şi sărăcia şi dezbinarea neamului), ci dimpotrivă, le-a amplificat, constatând deopotrivă, tineri şi vârstnici, că sub numele de egalitate, libertate şi democraţie se ascund cele mai monstruoase inegalitãti sociale, politice si economice. De la tribuna autocraţiei supreme ni se transmit mesaje de încurajare, răbdare, înţelegere, solidaritate şi dorinţa fierbinte de a semna “actul marelui compromis” cu puterea. Sărmana noastră Românie urmează în ritm alert, dulcele traseu „diktat de impostura portocalie”, sub forma unei aglomerări umane fragmentată şi camuflată într-o disidenţă formală.
Dragi camarazi!
Suport, ca şi dumneavoastră, cele mai cumplite vremuri din viaţă, generate de procesul de înstrăinare a valorilor, dispersia energiilor, criza sufletelor şi blestemul străbunilor. Locuiesc la Braşov, un oraş aşezat în inima ţării, cu oameni harnici, culţi şi generoşi. Trăiesc în această comunitate din 1969, an în care se încheiase, în linii mari, procesul de migraţie dirijată a populaţiei de la sate spre oraşele industializate forţat. Braşovul a deţinut până în 1989, locul al II-lea pe ţară, în ceea ce priveşte ponderea în producţia industrială naţională. După 21 de ani am devenit o aglomerare urbană, nesemnificativă economic, cu o populaţie în majoritate apolitică (numai o pondere de 12-14% din populaţie este înregimentată politic). Despre stadiul la care am ajuns sunt multe de spus, iar despre conducerea politică şi administrativă şi mai multe. Fenomenul bizar pe care doresc să-l scot în evidenţă este marea afinitate a populaţiei, exercitată prin vot, la doctrina şi binefacerile partidului portocaliu. Trăiesc situaţii şi sentimente paradoxale, în care suprapun expresiile triste şi îngrijorate ale cetăţenilor, peste zâmbetele, aroganţa şi ironia celor de la putere. Nu reuşesc să atribui un sens raţional tăcerii tinerilor, resemnării pensionarilor, umilinţei profesorilor, pasivităţii elitelor, acceptării ironice a risipei de bani publici . Hipnotizaţi de lipsa de cultură a unor lideri politici şi grosolănia puţinelor cuvinte pe care le înşiră pe sticla televiziunilor private, unii cetăţeni, amărăşteni, flămânzi şi oropsiţi, deşi nu cred o iotă din ceea ce li se transmite, acţionează la comanda unică de partid , basculând cu conştiinţă cu tot, în dreapta spectrului ultrabogat potocaliu.
Iată o ideie de moralitate politică imaculată într-o largă obedienţă socială asumată. Am lăsat la urmă pasivitatea şi automulţumirea colegilor( la nivelul Braşovului sunt peste 5000) care au purtat şi poartă o viaţă insemnele şi responsabilităţile acestei patrii, cu scopul de a-i preveni asupra unor situaţii devastatoare din punctul de vedere al pierderii identitãtii noastre ca militari, odată cu trecerea în rezervă. Prin aplicarea Legii 119/2010, “făcătorii de bine” ai acestui neam ne vor stimula o trăire interioară sufletescă dezolantă şi efemeră. Pentru ei nu mai contează nimic decât contributivitatea, chiar dacă, niciunde în lume, militarii nu sunt raportaţi la acest principiu. Nu contează anii sacrificaţi la inundaţii, cutremure, irigaţii, sau construind drumuri, căi ferate, hidrocentrale, spitale, canale, şcoli, şi locuinţe. Nu se iau în calcul zilele şi nopţile în care Revoluţia Română a trăit şi a reuşit prin noi, pentru că altfel, se băteau ca chiorii într-un război româno –român. Nu mai contează faptul că familiile noastre , în ambele regimuri politice, au indurat aceleaşi privaţiuni alături de noi sperând într-un viitor mai bun. Sunt multe voci care, din nefericire pentru acest neam , formează un cor iresponsabil, dirijat de putere, care ne invidiază “pentru miliardul primit la trecerea în rezervă şi absenţa bombelor de sub Tab" retrage la primul foc de armă, iar miliardul este o unitate numerică care se utilizează cel mai des în „jaful naţional al puterii” nicidecum în recompensarea serviciilor aduse de militari. Cel mai grav este faptul, că în corupţia politicienilor este utilizat miliardul de euro.Dumneavoastră politicienii de sorginte portocalie nu aţi înţeles nici acum cã, atunci când un om îşi asumă şi respectă toate interdicţiile, privaţiunile şi obligaţiile prevăzute de o lege, este necesar şi moral ca şi drepturile lui, prevăzute în aceeaşi lege, să fie respectate? Toţi laolaltă, activi şi în rezervă, trăim aceleaşi drame individuale şi colective,indiferent de structurile din care am provenit.
Săracii poliţişti! În clipe de maximă propagandă denigratoare la adresa lor, lichelele interlope jubilează în ritm de manea, într-o societate tot mai obscură, nesigură, subterană şi bolnavă. Marea majoritate a cetăţenilor înţeleg de fapt, adevărata mascaradă care dă bine în faţa stăpânilor inelelor globalizării! Ca şi politica, armata, poliţia ,SRI, jandarmii ,serviciile , vameşii, funcţionarii penitenciarelor sunt elementele necesare ale unei societăţi care veghează permanent, într-un mediu turbulent, plin de fenomene ticăloase, egoiste dar trecătoare, la siguranţa naţională. Într-o evoluţie ciclică , unele boli ale societăţii afectează şi părţi din aceste structuri. Este un proces obiectiv direct proporţional cu morala şi etica politicii. La ce foloseşte spectacolul fascinant al neputinţei instituţiilor statului în condiţiile în care, destul de aproape de noi, lumea se cutremură sub strigătele înfometate ale mulţimilor? De ce trebuie să suporte instituţiile statului capriciile politicienilor? Cine apără onoarea marii majorităţi a poliţiştilor cinstiţi, aceia care sunt în permanent război cu răul din noi? Sunt numai câteva din motivele pentru care readuc în atenţia noastră, a tuturora, ideea sacrificiului, a unităţii, a corectării defectelor construcţiei noastre egoiste, a destinului nostru de popor eroic, a spiritului nostru de justiţie, pentru că în lipsa acestora ne vom sufoca în promisiuni, minciuni şi neşansă. Personal , nu cred în vorbele mieroase ale unor infractori care, deşi produc delicte în exerciţiul funcţiunii, sunt în libertate şi cer să ne rugăm la Tatăl – Fiul şi Sfântul Duh din poziţia de sclavi.
Zilele trecute, în cadrul unei emisiuni TV în direct, am primit un cadou literar de la distinsul jurnalist şi scriitor ION MÂNZALĂ. Acesta se doreşte a fi o „Clătită – MANIFEST” (cu portocale) şi se intitulează : „BĂ, SE SCUFUNDĂ ROMÂNIA”. Cu permisiunea autorului, vă citez câteva versuri:
„ Bă se scumpeşte aspirina.....
„ Bă se scumpeşte aspirina.....
Bă, se scumpeşte motorina...
Naşpa îmi abandonez maşina...
Bă, se scumpeşte porcul şi găina,
Bă, se scumpeşte tărâţa şi oul
Dar se ieftineşte mortu’ şi cavoul....
Bă, se scumpeşte traiul şi vătraiul...
Bă, se scumpeşte ceaiul şi mălaiul...
Băăă, dacă se scumpeşte iar salamu’
O să scoale foamea neamu’!
Băăă, se duce naţia la vale
Învârtită-n joc de geambarale
Învârtită-n joc de geambarale
Hă-hă-hă!...Las-o,bă...
Să se ducă bă... N-o să moară...
O să-i dăm papară...Ura şi la gară!”
Dragi camarazi! Am construit împreună acest edificiu social SCMD, pentru prima dată pe pământul romanesc. A fost un act de curaj, atunci când eram foarte puţini, acum este un act de moralitate şi demnitate pentru că implică imaginea multora dintre noi. Se pune problema dacă subscriem constant şi activ la acest ideal, conştienţi de abuzurile la care suntem nevoiţi să reacţionăm, în condiţiile în care se practică „un război asimetric” împotriva propriului popor. Să cerem politicienilor să fie şi ei adevăraţi bărbaţi şi să lase mimarea acestui război „cu lumea interlopă protejată” şi unii funcţionari corupţi în responsabilitatea instituţiilor abilitate ale statului. Acestea hotărăsc în democraţia „statului de drept” cine sunt jefuitorii şi corupţii acestui neam. Încet dar sigur , societatea civilă va recepta mesajul nostru de implicare totală în accesul spre NATO şi UE, găsind soluţiile adecvate pentru refacerea echilibrului şi armoniei sociale atât de necesare acestui popor minunat. În ceea ce ne priveşte pe noi , sindicatul militar, vom sprijini demersurile legale pentru aducerea în faţa instanţelor pe aceia care "ne-au aşezat unii împotriva altora”. Acesta este cel mai mare rău istoric şi cea mai perfidă situaţie de risc, pe care naţiunea noastră a trebuit să le suporte în aceste vremuri tulburi. Numai prin înţelegere şi unitate de conştiinţă şi acţiune sindicală vom reuşi. În capitală, pe întâi martie, unii mai reţinuţi, deşi împătăşesc aceeaşi soartă cu noi, vor privi de la fereastră, zbuciumul nostru social, consumat şi pentru liniştea lor. Această tăcere condamnabilă este primul pas către capitulare. Iar după aceasta urmează umilinţa! Să le arătăm guvernanţilor că trebuie să ţină seama şi de noi pentru că venim odată cu neamul şi ţara din istorie! O istorie pe care domniile lor o vorbesc acum în altă limbă. Deci, fraţilor, ne întâlnim în Piaţa Victoriei, de ziua mărţişorului. Dumneavoastră, sindicaliştii militari din Bucureşti, sunteţi mai aproape fizic de acest loc geografic şi istoric, cu încărcătură sufletească de om sărac, dar care simte româneşte! Poate va fi alături de noi şi Comandantul nostru Suprem în demersul său de a anula prin decret, Legea 329/2009 şi legea 119/2010, legi ruşinoase care ne omoară demnitatea de om, dreptul la muncă şi dreptul la pensie militară! Dumnezeu să fie cu noi!
Honor et Patria! Vae victis!PRESEDINTELE SCMD Braşov
Gl.mr. (r) prof.univ.dr. Petrişor Mandu
NB: Mare adevăr grăit-a dascălul nostru, Mandu Petrişor!!
Să-i urmăm îndemnul şi să fim prezenţi cât mai mulţi dintre noi pe 01 MARTIE 2011, la MARSUL REZERVISTILOR , MARŞUL SPERANŢEI SPRE UNIRE, ONOARE ŞI DEMNITATE, SPRE RIDICAREA SPERANŢEI ÎNGENUNCHIATE A ROMÂNILOR !!!
Biroul operativ al Filialei 1 Botoşani
