duminică, 18 martie 2012
MULŢUMIRI
Mulţumim ciumpalacilor sindicalişti, moluştelor, viermilor de Botoşani, care au participat la acţiunile din ziua de 15 martie 2012 ale sindicatului, acţiuni ce s-au bucurat de aprecierea celor interesaţi.
Mulţumim de asemenea reprezentanţilor societăţii civile, ai asociaţiilor, precum Asociaţia Oamenilor Fără Loc de Muncă, Asociaţia revoluţionarilor 22-25 decembrie, Sindicatul pensionarilor etc... sau simplilor cetăţeni care de peste doua luni protestează în Piaţă Revoluţiei, să scape de capcăuni (cel puţin aşa scandează zilnic: "PROTESTĂM DE DOUĂ LUNI /SĂ SCĂPĂM DE CĂPCĂUNI !!!", "BĂSESCU CEL UMILIT / VREM SĂ PLECE NEGREŞIT !!!")
Cu acest prilej preşedintele filialei a făcut o prezentare succintă a celor 13 puncte ale Plaformei Civice lansate şi aprobate in Piaţa Eroilor, din Bucureşti în data de 7 octombrie 2012, Ziua Internaţionala a Muncii Decente, aducând în discuţie, actualiyate la zi, toate abuzurile făcute de actuala "putere portocalie" încălcând toate aceste drepturi fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute atât în Constituţia ţării, cât şi în alte legi interne, ca şi în cele europene, la care am aderat, o dată cu admiterea României în Uniunea Europeană .....
In finalul pichetării, preşedintele filialei noastre, a fost primit de Prefectul de Botoşani, D-l Cristian Roman, căruia i s-a înmânat o scrisoare adresata D-lui Prim Ministru al Romaniei, D-l Mihai Răzvan Ungureanu, din partea Filialei Botoşani nr.1 a SCMD, sub semnătura Presedintelui SCMD, D-l Col(r)dr. Mircea Dogaru., precum si Platforma Civică, la care au aderat o parte din asociaţiile şi sindicatele menţionate, ca şi ONG-urile , cum ar fi FACIAS etc....
Acţiunea s-a încheiat în jurul orei 14.30, deşi aveam aprobare pana la ora 15.00.