joi, 4 aprilie 2013

Comunicat al Comitetului Director al SCMD



MANIFESTARI ALE SCMD, IN CENTRUL CAPITALEI,

IN ZILELE DE 19, 20 si 21 aprilie a.c.

In atentia tuturor rezervistilor si cadrelor militare in retragere, membri sau nu ai SCMD

Intrunit statutar in ziua de 03.04.2013,

Analizand stadiul indeplinirii masurilor reparatorii solicitate de SCMD prin Memoriul catre copresedintii USL, masuri asumate de reprezentantii Guvernului si ai conducerii USL fata de SCMD la 2 respectiv 4 martie a.c.,

Comitetul Director al SCMD a decis organizarea urmatoarelor actiuni publice:

"Conferinta de presa - manifestatie, in zona Piata Universitatii, in data de 19.04.2013, cu participarea membrilor SCMD si a altor cadre militare in rezerva si in retragere, din Bucuresti si din tara si pichetare, in perioada 20-30.04.2013, in aceeasi locatie."
Scopurile acestor actiuni sunt:

•informarea mass media cu privire la legitimitatea solicitarilor cuprinse in Memoriul SCMD (vedeti Anexa) si dorinta ca Guvernul sa restabileasca legalitatea si sa inlature discriminarea in modul de tratare a tuturor categoriilor de militari in rezerva si in retragere;

•sprijinirea actiunii acelor membri ai Guvernului si Parlamentului care s-au angajat in rezolvarea legala si in regim de urgenta a solicitarilor noastre.

La actiunea din 19 aprilie a.c. sunt invitati sa participe reprezentanti ai tuturor filialelor SCMD din tara (exceptand filialele din Republica Moldova) si, de asemenea, reprezentanti ai tuturor asociatiilor rezervistilor, militarilor in retragere si veteranilor de razboi, proveniti din structurile intregului Sistem National de Aparare.

Pana in data de 15 aprilie a.c., presedintii filialelor vor comunica presedintilor teritoriali si Secretariatului General al SCMD numarul de participanti.

Locatia exacta si orele de desfasurare vor fi comunicate dupa negocierile cu Primaria Municipiului Bucuresti.

La actiunile din perioada 20-30.04.2013 sunt invitate sa participe, cu tot efectivul disponibil, filialele din Bucuresti si Ilfov, alte categorii de rezervisti si militari in retragere, urmand ca, daca exista doritori in judetele limitrofe, acestia sa anunte participarea odata cu informatiile furnizate pentru data de 19 martie a.c.
Honor et Patria! Vae victis!

BIROUL OPERATIV