“Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat anularea Deciziilor de recalculare a pensiilor contestate, emise de Ministerul Administratiei si Internelor, menţinerea Deciziilor de stabilire a cuantumul pensiei prin legle 164/2001, 179/2004, şi Decretul nr. 214/1977 (după caz), obligarea la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită conform celor trei legi anterioare şi pensia recalculată conform Legii 119/2010 şi H.G. nr. 735/2010, de la 1 ianuarie 2011 până la repunerea în plată a pensiei iniţiale sau până la emiterea unei noi decizii de recalculare şI, de asemenea, obligarea la plata dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie aferentă sumelor reprezentând diferenţa dintre cele două decizii.”, spune avocatul Costel Gîlcă, precizând că la nivelul întregii ţări sunt înregistrate peste 12.000 de astfel de acţiuni ale Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate si in Rezerva.
La Botoşani, avem introduse la instanţă, în prima etapă, peste 200 de dosare, iar în etapa a doua, alte 60 de dosare care conţin, sau nu conţin răspunsurile la contestaţiile adresate celor trei Case Sectoriale de Pensii ale celor trei ministere, de către rezervişti.
Primele termene, pentru acţiunile introduse încă din 28 februarie, la Tribunalul Botoşani, s-au stabilit începând cu data de 02.05.2011. Vom publica, în curând, tabelele cu dosarele introduse şi termenele de prezentare la instanţă.
COL(r) Mircea COMANECI